Proprietăţile terapeutice ale frunzelor au fost cunoscute de sute şi mii de ani, fapt pentru care mesteacănul a fost denumit «arborele vieţii».
În primul rând, a fost cunoscută acţiunea diuretică a frunzelor bazată pe capacitatea de a elimina o cantitate mare de lichide din ţesuturi, fără a produce iritaţii renale.
Prin această diureză crescută, datorată prezenţei derivaţilor flavonici, are loc dizolvarea calculilor renali, se evită edemele renale, umflarea picioarelor şi se elimină unele substanţe dăunătoare din corp (uree, acid uric, azotaţi, azotiţi şi cloruri).
Proprietăţile sale terapeutice, de mare importanţă, sunt: antiseptice, antimicrobiene, antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli şi a stafilococului auriu).
Prin aceste însuşiri, mesteacănul este un adevărat elixir pentru rinichi, vezică urinară şi căi respiratorii.
Frunzele mai au şi alte însuşiri terapeutice, respectiv sudorifice, expectorante, decongestive, emenagoge, coleretice (stimulează eliminarea bilei), antireumatismale, antiinflamatoare, antigutoase şi uşor hipotensive.
Scoarţa are proprietăţi depurative, digestive şi febrifuge, iar seva este antilitiazică urinar.
În tratamentele externe, preparatele din mesteacăn au bune efecte antiinflamatoare, tonice-capilare şi antiseptice pentru piele.
Preparatele din mesteacăn pot fi utilizate cu mult succes în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni, atât interne, cât şi externe.
Cele mai bune rezultate se corelează cu bolile renale şi genitale la care intervin cantităţile mari de flavonoide existente în frunze şi scoarţă.
Prin efectele antiinflamatoare şi antiseptice se curăţă tractul renal şi urinar de eventuale toxine sau de infecţii bacteriene (în caz de cistită, nefrită şi uretrită). În plus, acţionează direct prin eliminarea excesului de săruri minerale, separate sau compactate sub formă de nisip şi calculi.
De reţinut că o eficienţă deosebită prezintă tinctura de mesteacăn amestecată, în părţi egale, cu tinctura de ienupăr, pentru a evita îmbolnăvirile de cistită, pielită, nefrită cronică şi pielonefrite.
Pe baza rezultatelor de până acum se poate aprecia că infuzia din frunze este cel mai bun remediu în tratarea litiazei renale, având efecte de dizolvare a calculilor din rinichi şi din căile urinare.
Efectul este mai intens în cazul prezenţei uraţilor (săruri cu calciu ale acidului uric, format la o alimentaţie cu exces de proteine animale). Acţiunea de dizolvare a uraţilor se asociază excelent cu infuzia din frunze de merişor şi flori de muşeţel.
Infuzia concentrată de frunze elimină toxinele - frunzele de mesteacăn au efecte diuretice şi depurative, acţionând prin eliminarea excesului hidric şi a toxinelor din corp, stimulând schimburile de substanţe orgamice.
Se folosesc sub diferite forme;
- infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează două ore în vas acoperit şi se bea, pe parcursul zilei, în porţiuni mici, urmate de puţină apă;
- infuzie concentrată din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apă în clocot, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, când infuzia a scăzut la temperatura de 400C; se infuzează 6 ore şi se beau 2-3 ceşti pe parcursul zilei, la intervale de 4 ore, cu efecte diuretice în edeme renale şi cardiace şi pentru eliminarea toxinelor şi a acidului uric;
- infuzie din amestec de frunze de mesteacăn, coada calului şi boabe de ienupăr (în părţi egale) din care se ia o lingură cu vârf la 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute şi se beau 4 căni pe zi, cu efecte multiple;
- infuzie din amestec format din frunze de mesteacăn (3 părţi), frunze de melisa (două părţi), seminţe pisate de fenicul (două părţi), fructe uscate de măceş (o parte), flori de soc (o parte) şi herba de trei-fraţi-pătaţi (o parte). Se ia o linguriţă amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară şi se beau câte 3 căni pe zi timp de 4-6 săptămâni, cu efecte de purificare şi detoxifiere a organismului;
