Mugurii

Scoarţa de mesteacăn este bogată în acid betulinic şi salicilaţi cu proprietăţi antivirale.
 Se foloseşte în diferite forme de preparate:
  •   decoct dintr-o linguriţă scoarţă uscată şi măcinată la 200 ml apă rece; se fierbe 5 minute şi se beau câte două căni pe zi, înainte de mesele principale, mai ales de către bolnavii cu friguri intermitente şi frisoane;
  •   tinctura din scoarţă (20 g în 100 ml alcool 400), din care se iau câte 20-30 picături diluate în 50 ml apă, de 2-3 ori pe zi, pe o durată de 20-30 de zile;
  •   vin tonic preparat din 50 g scoarţă uscată şi măcinată la un litru vin roşu; se macerează timp de 7 zile, se strecoară şi se bea câte un pahar înainte de mesele principale;
 Preparatele din scoarţă combat edemele

   Mugurii de mesteacăn au proprietăţi antibiotice şi se folosesc sub diferite forme:
Acţiunea diuretică se exercită şi prin eliminarea din sânge şi urină a excesului de acid uric, uree şi creatinină sau a excesului ionilor de clor şi sodiu.
 Aceste cantităţi în exces sunt foarte periculoase prin declanşarea unor afecţiuni foarte grave, cum ar fi uremia, hiperazotemia, albuminuria, insuficienţa renală şi mitrală şi chiar blocajul renal.
  Tot efectul diuretic al preparatelor din frunze şi scoarţă de mesteacăn poate interveni în edeme de origine renală şi cardiacă (manifestate prin picioare umflate) şi în diminuarea excesului de colesterol rău (LDL).

 
 Alte afecţiuni în care s-au constatat efectele benefice ale preparatelor din mesteacăn sunt:
  •   combaterea hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice şi a aterosclerozei coronariene, evitând tulburările caracteristice (ameţeli, dureri de cap, vertij şi acufene - zgomote în urechi);
  •   combaterea durerilor reumatismale, a inflamaţiilor articulare, artrite, artroze şi gută, ca urmare a proprietăţilor antiinflamatoare, efectul fiind mai evident în cazul asocierii cu osul iepurelui, urzică şi creţuşcă;
  •   previne diabetul zaharat;
  •   stimulează secreţiile gastrice, biliare şi intestinale şi, implicit, pofta de mâncare în caz de anorexie;
  •   combate infecţiile intestinale, enteritele, enterocolitele, colitele de fermentaţie şi de putrefacţie (în asociere cu salvie şi cu scoarţă de stejar);
  •   combate ascita (în asociere cu ienupăr), dispepsia şi a anaciditatea gastrică;
  •   efecte bune în tratarea unor boli respiratorii ca bronşita cronică şi acută, laringita, esofagita, guturaiul şi gripa;
  •   combate obezitatea şi celulita.
 Tratamente externe
  •   decoct concentrat din 30-50 g scoarţă la un litru de apă; se fierbe 10 minute şi se aplică sub formă de comprese în dermatoze şi răni. 
  •   prin arderea scoarţei se obţine un dohot bun pentru tamponarea leziunilor de impetigo, pecingine sau râie;
  •   tinctură preparată din 20 g muguri uscaţi şi mărunţiţi, care se macerează timp de 14 zile în 100 ml alcool 700; se aplică local sub formă de cataplasme în diferite afecţiuni dermatice, inclusiv arsuri;
  •   seva se foloseşte la spălarea zilnică a zonelor cu pistrui şi pete maronii şi în tratamente care urmăresc să combată cuperoza, acneea, micozele cutanate, seboreea şi alopecia; 
  •   extractele din frunze se dovedesc un bun tonic capilar pentru stimularea creşterii părului şi favorizarea revigorării firelor de păr. Pentru asta se masează regulat pielea capului cu sevă, ultima clătire a părului fiind făcută cu infuzie concentrată din frunze;
  •   băile pe cap cu infuzie din frunze au un rol important în calmarea iritaţiilor pielii şi în întărirea rădăcinii părului;
  •   prin spălarea pielii cu decoct din frunze se tratează multe afecţiuni dermatologice (negi, eczeme, acnee, plăgi, urticarie, dermatite, pete pe obraz, psoriazis, muşcături de câine, de vulpe sau lup).
 În alimentaţie, frunzele tinere de mesteacăn pot fi consumate primăvara, adăugate la salata de lăptucă.
  Observaţii. În timpul tratamentelor cu produse de mesteacăn este necesar un consum mai mare de lichide, în special apă plată.